În acest articol îți voi prezenta ce este o entorsă, ce trebuie să faci după producerea acesteia și care este procedura de recuperare medicală prin care îți poți relua activitățile obișnuite cu succes.
În acest scop vei afla cum te poate ajuta fizioterapia în recuperarea entorsei precum și ce presupune kinetoterapia în această afecțiune.În continuare vom vorbi la modul general despre entorse urmând ca ulterior să particularizăm în funcție de localizare a acesteia și de gradul de afectare a țesuturilor.
Ce este o entorsă
O entorsă reprezintă întinderea peste limitele normale sau ruperea ligamentelor stabilizatoare ale unei articulații.
Ligamentele reprezintă o serie de benzi rigide care țin împreună două sau mai multe structuri osoase.
Cea mai frecventă localizare a unei entorse este la nivelul gleznei, unde popular se spune că ai călcat strâmb. Putem face însă entorsă la nivelul oricărei articulații susținută prin ligamente( genunchi, coloană vertebrală, cot, pumn etc)
Cum se produce o entorsă?
O entorsă se produce atunci când articulația este forțată să execute o mișcare dincolo de limitele sale naturale iar cel mai adesea acest lucru se întâmplă sub acțiunea unui factor extern, de exemplu, la o căzătură când trebuie să preluăm și energia cinetică suplimentară generată de accelerația gravitațională.
Ce consecințe are o entorsă?
Simptomele unei entorse pot fi variate în funcție de severitatea acesteia, însă în majoritatea cazurilor producerea unei entorse se va manifesta prin:
- Durere;
- Umflătură sau edem;
- Limitarea amplitudinii de mișcare la nivelul articulației;
- Auzirea unei pocnituri în momentul producerii traumatismului.
Ce presupune recuperarea medicală în entorsă?
În funcție de amplitudinea entorsei, recuperarea medicală poate merge de la un tratament ușor, cu posibilitatea efectuării acestuia predominant la domiciliu, până la imobilizarea gleznei pentru o scurtă perioadă sau chiar la ligamentoplastie în cazul entorselor de severitate majoră.
Recuperarea în entorsă presupune aducerea organismului la starea avută înaintea producerii traumatismului.
Faza acută a accidentării reprezintă perioada de la momentul producerii acesteia, declanșarea procesului inflamator și apoi regresul acestuia. De obicei, durează între 24 și 72 de ore.
În faza acută, protocolul de recuperare este de obicei similar, indiferent de localizarea entorsei și ne va interesa foarte mult să împiedicăm agravarea leziunii prin efectuarea de mișcări suplimentare la nivelul articulației în cauză.
În faza acută, imediat după producerea entorsei recuperarea medicală va avea următoarele obiective
- Limitarea inflamației;
- Reducerea durerii;
- Descărcare articulației de orice greutate suplimentară;
- Protejarea articulației lezate de noi factori traumatici.
Obiectivul funcțional în etapa acută este reprezentat de recăpătarea abilității de a putea pune greutate pe articulație.
În etapa acută, recuperarea medicală recomandă folosirea principiului RICE (rest Ice compression elevation). Aceasta reprezintă o practică recunoscută la nivel mondial în vederea limitării procesului inflamator și al durerii imediat după producerea entorsei.
Primul pas este reprezentat de repaus, ideal imediat după producerea traumatismului, fără a mai folosi articulația în cauză.
Cel de al doilea pas îl reprezintă plasarea segmentului cu entorsa la 10-15 cm deasupra nivelului trunchiului, pe un plan orizontal și menținerea la acest nivel pentru o perioadă cât mai îndelungată în primele 12-24 de ore. Recomandăm aici efectuarea de intervale scurte de aproximativ 10-15 minute, urmate apoi de repaus .
Pe tot parcursul perioadei de repaus, aplicațiile cu gheață sunt puternic recomandate. Modul de aplicare al acestora este următorul: se aplică o pungă cu gheață gel etc. pentru intervale de 15-20 de minute la fiecare 1-2 ore.
Zona pe care se aplică gheața va trebui protejată prin interpunerea unui material textil pentru a nu cauza degerături la nivel local. Aplicațiile cu gheață vor contribui predominant la limitarea durerii.
În paralel cu aplicațiile cu gheață se va aplica o compresă la nivelul articulației. Aceasta are rolul de a facilita drenajul din zona respectivă, ceea ce va limita dimensiunea edemului local.
Cum ajută kinetoterapia în entorsă?
Kinetoterapia, în cazul producerii unei entorse se va recomanda după încetarea perioadei acute. Aceasta va debuta cu manipulări ușoare ale articulației fără a genera durere.
Acest lucru va ajuta foarte mult la menținerea funcționalității țesutului și va contribui la mecanismul de pompă pentru a limita amplitudinea edemului. Cu cât această etapă este începută mai repede, studiile arată că durata până la recuperare totală scade.
După ce durerea devine acceptabilă și pacientul va putea plasa articulația în sarcină statică, obiectivul kinetoterapiei va fi acela de a consolida articulația prin îmbunătățirea stabilității articulare și a forței musculare.
Ce exerciții se fac?
Pentru a ne atinge obiectivele menționate mai sus, se vor efectua exerciții în regim izometric, izotonic, exerciții din poziții de echilibru și dezechilibru ce vor fi adaptate ca dificultate în funcție de particularitățile pacientului.
Cât durează recuperarea unei entorse?
Recuperarea entorsei poate dura de la cinci la șapte zile în cazurile cele mai puțin severe până la 1-2 luni în cazurile în care ligamentele au fost grav lezate.