Kinetoterapia în hernia de disc reprezintă una din cele mai comune proceduri pe care le putem întâlni într-un cabinet de recuperare medicală, deoarece stilul actual de viață, foarte sedentar, creează mediul propice pentru degradarea coloanei vertebrale. Prin kinetoterapie, în general, avem 2 direcții majore de tratament în funcție de care ne orientăm abordarea terapeutică. Prima variantă este kinetoterapia în tratatmentul unei hernii de disc neoperate, iar cea de a doua variantă reprezintă kinetoterapia în urma operației de hernie de disc. Indiferent de situația cu care te confrunți, în acest articol îți voi prezenta toate detaliile despre ce presupune kinetoterapia în hernia de disc, cât durează procedurile, ce rezultate poți obține și cum poți contribui la îmbunătățirea rezultatelor.
Ce presupune kinetoterapia în hernia de disc
Kinetoterapia în hernia de disc vizează recuperarea capacității de mișcare a pacientului până la starea avută anterior apariției problemei. Concret, pentru a realiza acest lucru, kinetoterapia va presupune efectuarea de exerciții fizice, învățarea de posturi și mișcări noi pentru activitățile cotidiene, educarea pacientului să respecte protocoalele stabilite pe termen lung, precum și evitarea activităților care au determinat apariția herniei de disc în primul rând. De asemenea, toate procedurile de kinetoterapie beneficiază de un plus de eficiență prin cuplarea acestora cu proceduri de fizioterapie.
Obiectivele pe care le vom atinge prin kinetoterapie, vor presupune:
- Reducerea durerii;
- Tratarea procesului inflamator de la nivelul coloanei vertebrale;
- Recuperarea controlului asupra mișcărilor;
- Recâștigarea forței și rezistenței musculare;
- Educarea și corectarea biomecanicii mișcărilor.
În funcție de gravitatea herniei și de etapa în care se regăsește pacientul, putem distinge 3 etape majore de intervenție, respectiv etapa acută și cronică pentru o hernie de disc neoperată și etapa post operatorie.
Efectuarea de exerciții fizice reprezintă punctul fundamental pentru restabilirea funcțiilor normale ale organismului și pentru ca pacientul să poată să își reia toate activitățile necesare de la locul de muncă, precum și cele cotidiene. Pun mare accent pe efectuarea exercițiului fizic în cadrul ședințelor de kinetoterapie din simplul motiv că acesta reprezintă un antrenament. Așa cum sportivii de performanță efectuează exerciții fizice pentru a își îmbunătăți performanța sportivă, la fel se întâmplă și cu pacientul. Acesta va efectua exerciții fizice, într-un mod bine adaptat stării sale medicale pentru a deveni mai puternic și mai capabil să își desfășoare cu brio activitățile zilnice.
Prin efectuarea de exerciții fizice, pacientul își va dezvolta forța musculară, rezistența musculară, atât la nivel local ( coloana vertebrală), cât și global( restul corpului) și rezistența cardiovasculară.
De ce am nevoie de forță musculară?
Forța musculară reprezintă calitatea esențială pentru realizarea tuturor mișcărilor. Cu cât dispui de o forță musculară mai mare, cu atât poți efectua orice mișcare mai ușor, din simplul motiv că deții o rezervă de forță. Cel mai relevant exemplu prin care pot explica importanța forței musculare este acela de a compara un motor mic și turat cu un motor mare, care funcționează relaxat pentru a deplasa același autoturism. Tu în care ai vrea să te situezi?
La nivel local, forța musculară va menține aliniamentul coloanei vertebrale mult mai precis pe parcursul mișcărilor și posturilor pe care le adopți, lucru ce va limita uzura pe care mișcările o pot cauza asupra discurilor intervertebrale.
La nivel global, forța musculară te va ajuta să efectuezi mișcările mult mai corect din punct de vedere biomecanic. Acest aspect ne interesează foarte tare deoarece pentru a putea da randament în procesul de recuperare, kinetoterapia în hernia de disc va presupune dezvoltarea de tipare de mișcare ce vor menaja efortul depus de coloana vertebrală pentru realizarea acestora, ceea ce presupune ca alte grupe musculare să preia o sarcină mai mare( coapse, brațe etc)
De ce am nevoie de rezistență musculară?
Dacă forța musculară reprezintă motorul mișcării, rezistența musculară va reprezenta rezervorul de combustibil de care dispui. Cu cât mai mare rezervorul, cu atât mai greu vei ajunge la oboseală.
Oboseala ne interesează în mod special prin prisma faptului că atunci când obosim, calitatea mișcărilor noastre are de suferit dramatic. În loc să ridici o cutie cu spatele drept, o vei ridica cu spatele curbat, iar sarcina mecanică va suferi o creștere semnificativă= risc de accidentare sau de agravare a herniei de disc.
De ce trebuie să antrenez și restul corpului?
Deoarece funcționăm ca un sistem omogen. Fiecare parte a corpului nostru are nevoie de celelalte, pe principiul toți pentru unul și unul pentru toți. Acest lucru presupune ca toate funcțiile organismului tău să funcționeze la un nivel optim pentru a te putea bucura de maximum de rezultate.
În kinetoterapie, vorbim despre recuperarea funcțiilor zonei în care avem o problemă, în timp ce, în praralel, vizăm menținerea sau chiar optimizarea zonelor funcționale de care dispune corpul. În cazul herniei de disc, vizăm recuperarea la nivelul coloanei vertebrale, iar în paralel vizăm antrenarea trenului superior și a celui inferior. Acestea din urmă ne vor ajuta să îmbunătățim rezultatele procesului de recuperare.
Cât durează kinetoterapia în hernia de disc
Depinde. Pur și simplu, depinde de situația cu care ne confruntăm. Pentru a ușura structurarea informației, vom vorbi despre principalele niveluri de lezare a coloanei vertebrale.
Kinetoterapia pentru o mică protuzie discală, care prezintă durere la nivel local, fără iradiere, sciatică, etc, se va întinde pe o perioadă de 2-8 săptămâni pentru a trata simptomatologia algică, apoi va fi necesară efectuarea de gimnastică de întreținere pentru coloana vertebrală pentru restul zilelor. Da, este necesar să menținem nivelul de antrenament pe care îl obținem în cele 2-8 săptămâni.
Kinetoterapia în cazul unei hernii de disc cu iradiere radiculară, așa cum se întâmplă în cazul sciaticii va presupune un tratament conservator ce se va întinde pe o perioadă de 6- 24 de săptămâni, fiind continuată, de aceeași gimnastică de întreținere.
Kinetoterapia în cazul operației de hernie de disc va dura între 2 și 6 luni de zile, în funcție de viteza cu care evoluează pacientul.
Când se începe kinetoterapia în hernia de disc
Kinetoterapia va fi începută cât mai precoce posibil. Acesta este singurul răspuns corect și pertinent pentru a obține cele mai bune rezultate de recuperare. De exemplu, în urma operației de hernie de disc, kinetoterapia poate de debuta începând cu a doua zi de după operație. Fiecare zi petrecută în pat, va determina atrofierea musculaturii, fapt ce va necesita apoi și mai multă muncă din partea pacientului pentru a se recupera.
Singura precizare o reprezintă puseele de durere acută, etapă în care recomandăm repausul la pat și efectuarea de proceduri de fizioterapie pentru a alina durerea, însă perioada de repaus nu va depăși 2-3 zile.